Oare copilul meu vede bine? – este întrebarea pe care, la un moment dat, ți-o pui inevitabil ca părinte.
Afectarea vederii poate deveni un handicap major în integrarea socială și profesională, de aceea este bine să știm următoarele:
Vederea se dezvoltă și evoluează din primele clipe ale existenței noastre, iar pentru ca acest lucru să se întâmple la parametri normali trebuie îndeplinite câteva condiții esențiale:
- o structură anatomică normală a ochilor (ochii trebuie să fie normali);
- o poziție paralelă a acestora (ochii trebuie sa fie drepți);
- mișcări normale și paralele (ochii trebuie să se miște normal și coordonat);
- un sistem nervos dezvoltat normal (creierul trebuie să funcționeze normal).
Orice eveniment intranatal, perinatal, genetic sau accidental care perturbă cele sus menționate în primele luni de dezvoltare ale copilului poate compromite vederea unuia sau a ambilor ochi.
Și atunci, când ar fi cel mai oportun să fac copilului un control oftalmologic?
Se poate face un consult oftalmologic complet la copilul mic? -dr. Daniela Cioplean
Da. Răspunsul echipei Oftapro este: Da, se poate. Prima întâlnire a copilului mic cu medicul oftalmopediatru este un succes dacă ținem cont de câteva aspecte. D-na dr. Daniela Cioplean, cel mai experimentat oftalmopediatru, explică cum decurge consultul oftalmologic complet indiferent de vârstă, în cele mai bune condiții pentru copil. Vă așteptăm cu drag pe la noi.
Consultul oftalmologic PRECOCE (chiar în maternitate) și tratamentul făcut de către medicul specialist oftalmopediatru la un copil născut prematur îi poate salva vederea, în cazul retinopatiei de prematuritate. Prematuritatea, greutatea mică la naștere, copiii cu scor APGAR mic, precum și copiii proveniți din sarcini gemelare și multiple sunt copii predispuși la afecțiuni oftalmologice.
Dacă observați următoarele semne, trebuie să ajungeți cu bebelușul URGENT la oftalmologul pediatru:
- pupila albă sau orice opacitate (albeață);
- pleoapa căzută – ochiul nu se deschide;
- lipsa de reacție la stimuli vizuali;
- orice asimetrie de aspect a ochilor: o cornee mai mare, un ochi mai mic sau mai proeminent decât celălalt, pupile inegale, lăcrimare inegală;
- ochii “jucăuși”- mișcări oscilatorii ale ochilor;
- roșeață, prezența secreției abundente, lăcrimare exagerată;
- sensibilitate la lumină exagerată;
- ochii încrucișați permanent sau care nu se stabilizează în poziție paralelă până la vârsta de 6 luni.
Mulți părinți consideră că strabismul la bebeluș (un ochi care “fuge”) este fiziologic, adică normal. Nu este corect. Strabismul fiziologic dispare, în general, până la vârsta de 6 luni și este, de regulă, divergent (ochiul sau ochii “fug” spre exterior). Orice strabism observabil după vârsta de 6 luni trebuie examinat de către medicul specialist.
VIDEO: Strabismul la bebeluș
D-na dr. Daniela Cioplean, medic primar oftalmolog cu supraspecializare în strabism, oferă părinților îngrijorați sfaturi despre soluționarea la timp a acestei provocări.
În concluzie
Copiii care provin din familii cu probleme oftalmologice trebuie de asemenea examinați ÎN PRIMUL AN DE VIAȚĂ, în special unde au existat afecțiuni oftalmologice congenitale și genetice.
Acolo unde există purtători de ochelari permanenți în familie, cu sau fără istoric de strabism, dar mai ales unde există membri ai familiei cu “ochi leneș”(ambliopie), copilul trebuie examinat ÎNAINTE DE VÂRSTA DE 2 ANI.
Chiar dacă totul pare să fie normal până la 2-3 ani și după această vârstă copilul pare să aibă probleme fie de vedere, fie de poziție a ochilor sau alte semne și simptome apărute oarecum pe parcurs, trebuie examinat cât mai RAPID după apariția acestor semne.
În mod normal, orice copil ar trebui examinat, din punct de vedere oftalmologic, cel puțin o dată ÎNAINTE DE VÂRSTA DE 3 ANI (și nu după), sau în cel mai rău caz, înainte de vârsta de 5 ani sau măcar supus unui screening, lucru care s-ar putea face chiar de către medicul de familie.
În lipsa unor programe naționale de depistare și prevenire a afecțiunilor oftalmologice la copil, singurele speranțe rămân: părintele responsabil, medicul de familie și pediatrul, precum și publicațiile specializate care ne ajută pe noi, specialiștii, să comunicăm direct cu cei interesați.
