Pleoapa căzută a unuia sau a ambilor ochi poartă numele de ptoză palpebrală sau blefaroptoză. Ptoza palpebrala poate fi congenitală atunci când copilul se naște cu ea, dar poate fi și dobândită pe parcursul vieții.
Ptoza palpebrală CONGENITALĂ poate afecta unul sau ambii ochi. Este posibil să fie vizibilă de la naștere, iar în anumite situații este identificată mai târziu pe parcursul primului an de viață. În general, ptoza congenitală este o problemă izolată și de regulă în formele ușoare și medii nu afectează vederea. Cauza ei principală o reprezintă o funcționare deficitară a mușchiului care ridică pleoapa superioară. Această funcționare insuficienta a mușchiului ridicător al pleoapei superioare se datorează unor modificări de structură a mușchiului a căror cauză nu a fost identificată. Există și o componentă ereditară, apărând în unele familii în mai multe generații și afectează în proporții egale cele doua sexe.
Prezența ptozei creează un prejudiciu estetic, dar și unul funcțional. Câmpul vizual al ochiului cu ptoză este un camp de regulă amputat în regiunea superioară, iar în ptoza severă a unui ochi există un risc semnificativ de vedere scăzută a ochiului respectiv (ambliopie), în situația în care prevenirea acesteia este neglijată. Foarte frecvent ochiul afectat are astigmatism (o deformare de curbura a corneei care impune prezența ochelarului) datorat presiunii exercitate de pleoapa căzută. În ptozele medii și severe copilul prezinta și o pozitie vicioasă a capului (torticolis) prin care copilul încearcă să compenseze zona “oarbă” acoperită de pleoapă, mai ales că majoritatea lucrurilor și persoanelor sunt mai înalte decât el și atunci ridică bărbia, lăsând capul pe spate.
Cum se trateaza ptoza palpebrală?
Tratamentul este chirurgical, dar indicația ca vârstă este diferită în funcție de severitatea afecțiunii. Ptoza severă, în care pleoapa acoperă centrul optic și există risc major de ambliopie prin lipsa de stimulare a ochiului, impune tratament chirurgical în primul an de viață. În ptozele medii, din motive sociale și estetice se recomandă intervenția înainte de intrarea în colectivitate (gradiniță sau școală). Operația vizează fie întărirea mușchiului deficitar, fie suspendarea pleoapei la mușchiul frontal cu fir de silicon, cu fascie proprie recoltată de pe coapsă sau cu alte materiale biocompatibile, în funcție de starea de funcționare a mușchiului ridicător. În general, o ptoză operată necesită mai multe operații pe parcursul existenței.
Ptoza palpebrală poate fi prezentă de la naștere și în afecțiuni complexe: paralizia congenitală a nervului III, sindrom Horner, sindrom Marcus-Gunn, tumori orbitare etc. și uneori poate fi datorată traumei obstetricale.
Ptoza palpebrală DOBÂNDITĂ apare pe parcursul existenței și trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru pacient, pentru că este semnul afectării nervului care coordonează mișcarea pleoapei . Situațiile în care se poate produce acest lucru sunt: boli autoimune , boli neurologice, tumori cerebrale sau orbitare, distrofii musculare etc. Apariția ei impune investigarea rapidă a pacientului și tratamentul afecțiunii de bază care, de regulă, este complex. Abia după stabilizarea afecțiunii de fond, dacă ptoza persistă, se trece la tratamentul chirurgical care în principiu este similar celui din ptoza congenitală. Avantajul intervenției pentru ptoza la adult este faptul că putând fi facută în anestezie locală permite ajustarea cantitativă în condiții de statică normală ( adică cu pacientul în poziție verticală) și rezultatele sunt mult mai predictibile.
Dr. Daniela CIOPLEAN
Medic Primar Oftalmolog
Clinica Oftapro