La clinica Oftapro, inovația și excelența sunt fundamentele activității noastre. Ne străduim
constant să aducem cele mai avansate soluții pentru pacienții noștri, prin educație continuă
a cadrelor medicale, precum și prin actualizare periodică a clinicii cu tehnologie medicală de
ultimă oră.

Astfel, suntem mândri să vă anunțăm că am adus în România primul aparat portabil de electrofiziologie vizuală RETeval, o tehnologie revoluționară dezvoltată în SUA. Acest aparat permite realizarea unei examinări precise și confortabile a funcției retiniene și poate fi utilizat pentru pacienții de orice vârstă, chiar și la copii mici, cu complianță mai scăzută.

Pentru medici, RETeval oferă un instrument extrem de eficient pentru diagnosticul și monitorizarea afecțiunilor retiniene, fiind un aparat rapid și ușor de utilizat, chiar și timpul de training fiind semnificativ redus. Acesta oferă rezultate precise și reproductibile, reducând semnificativ timpul de așteptare și îmbunătățind fluxul de lucru al echipei medicale. De asemenea, posibilitatea de a efectua electroretinograma și în cadrul consultațiilor la distanță
sau în zonele mai puțin accesibile, îmbunătățește considerabil accesul la tratamente avansate pentru pacienți.

Pentru pacienți, RETeval reprezintă o opțiune extrem de confortabilă și non-invazivă, cu un timp redus de examinare. Fără necesitatea contactului direct sau a dilatării pupilelor, pacienții pot beneficia de o investigație precisă fără disconfort sau perioade de recuperare. În plus, pentru părinți, posibilitatea de a efectua electroretinograma chiar și la copii mici, care pot avea dificultăți în a coopera cu alte proceduri, reprezintă o mare ușurare.

Electroretinograma, realizată cu RETeval, este esențială pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor retiniene ereditare, precum și pentru urmărirea unor boli cronice, cum ar fi glaucomul și retinopatia diabetică.

Acest nou echipament achiziționat de către Oftapro din SUA completează departamentul de investigații electrofiziologice. În acest moment, clinica deține cea mai modernă aparatură și o echipă completă în acest domeniu, în premieră la noi în țară.

Așadar, în clinica Oftapro, echipa noastră de specialiști în electrofiziologie vizuală, formată din Dr. Georgiana Milea, Dr. Bianca Coșoveanu și Asist. Lisaveta Agache, vă așteaptă cu drag la consultații.

Detalii tehnice: https://lkc.com/products/reteval/