Lagoftalmia
Lagoftalmia reprezintă incapacitatea de a închide complet pleoapele. Multiple afecțiuni pot demină apariția lagoftalmiei, însă cel mai frecvent apare în urma afectării nervului facial sau în urma unor afecțiuni la nivelul pleoapelor. Nervul facial poate fi lezat în urma unor traumatisme, a unui accident vascular cerebral, a unei pareze faciale, în urma unor tumori sau în urma unor afecțiuni autoimune. Afecțiunile pleoapelor care pot determina lagoftalmie sunt reprezentate de arsuri, leziuni, intervenții chirurgicale la nivelul pleoapelor. Simptomele lagoftalmiei sunt reprezentate de senzație de corp străin, lăcrimare, durere. În urma închiderii incomplete a pleoapelor pe o perioadă mai lungă de timp se poate ajunge la formarea de cicatrici la nivelul corneei și afectarea astfel a acuității vizuale.
În situația în care lagoftalmia este cauzată de o afecțiune temporară, tratamentul chirurgical constă în intervenția de tarsorafie. Aceasta reprezintă coaserea pleoapelor, fie parțial, fie complet. După ce cauza care a declanșat apariția lagoftalmiei a trecut, firul/firele de sutură de la nivelul pleoapelor sunt înlăturate, fără a rămâne niciun semn sau cicatrice.
În cazul în care lagoftalmia este permanentă, soluția este implantarea unei plăcuțe din aur la nivelul pleoapei superioare, astfel încât când este inițiat reflexul de clipire, sub greutatea plăcuței de aur pleoapa superioară reușește să coboare și să protejeze globul ocular. Pentru inserția implantului se realizează o mică incizie în pliul natural al pleoapei, iar plăcuța de aur se ancorează profund la nivelul pleoapei, nu se simte și nu incomodează. Adițional este posibil să fie necesară corectarea ectropionului pleoapei inferioare printr-o intervenție denumită „tarsal strip” care constă în ridicarea pleoapei inferioare și fixarea ei la periost. Recuperarea este rapidă și durează aproximativ 3 săptămâni, iar tratamentul postoperator constă în picături și unguente oftalmice.
Singura clinică din România cu specialiști în chirurgie oculoplastică, orbitară și de căi lacrimale
Ptoza palberală
Ptoza palpebrală reprezintă o coborâre a pleoapei superioare și poate fi congenitală sau dobândită, unilaterală sau bilaterală. În funcție de severitatea ptozei, pleoapa căzută poate determina scăderea acuității vizuale prin blocarea parțială sau totală a axului vizual. Dacă la persoanele adulte blocarea axului vizual nu determină repercusiuni asupra dezvoltării vederii și a acuității vizuale, la copii lucrurile stau puțin diferit. În cazul ptozei congenitale, mușchiul ridicător al pleoapei (mușchiul levator) este subdezvoltat, astfel axul vizual este obstrucționat, fie parțial, fie total, efectul fiind de perturbare a procesului de dezvoltare normală a vederii având drept rezultat instalarea ambliopiei, așa numitul “ochi leneș”. De aceea este foarte important ca în cazul ptozei congenitale care acoperă axul vizual, degajarea axului vizual să se realizeze fără întârziere pentru a nu perturba procesul fiziologic de dezvoltare a vederii.
Tratamentul este strict chirurgical, funcția mușchiului ridicător al pleoapei fiind evaluată preoperator pentru a se decide tipul de intervenție necesar pentru corecția ptozei. În cazul în care funcția mușchiului este <4mm intervenția necesară pentru corectarea ptozei se numește suspensie frontală. În cadrul acestei intervenții, se realizează 5 mici incizii de aproximativ 3 mm: 2 incizii la nivelul pliului pleoapei, 2 incizii la nivelul sprâncenei și o incizie deasupra sprâncenei. Prin intermediul acestor mici incizii se introduce un fir din Gore-tex care permite ancorarea pleoapei la sprânceană, astfel prin contracția mușchiului frontal se poate ridica pleoapa. Firul de Gore-tex este bine tolerat, nu determină reacții adverse din partea organismului, este durabil, iar prin ancorarea lui profundă nu se simte la exterior.
În cazul în care funcția mușchiului levator este >4mm intervenția chirurgicală necesară pentru corecția ptozei se numește rezecție externă de levator. Se realizează o incizie la nivelul pliului pleoapei, iar prin intermediul acestei incizii se ancorează aponevroza mușchiului levator la tars, astfel se formează un cuplu mult mai bun pentru ridicarea pleoapei căzute.
Postoperator, în cadrul ambelor tipuri de intervenții, pleoapele nu se vor închide complet pentru o perioadă de câteva săptămâni până la câteva luni, de aceea este foarte important tratamentul postoperator, care constă în lubrifiere intensă a suprafeței oculare cu lacrimi artificiale și unguente până la închiderea completă a pleoapelor. În cadrul ambelor tipuri de intervenții inciziile se vindecă după aproximativ 2-3 săptămâni, rezultatul estetic fiind foarte bun, iar cicatricile minime.
Decompresia orbitară
Decompresia orbitară reprezintă intervenția chirurgicală prin care se îndepărtează țesut osos și uneori grăsime de la nivelul orbitei. Cel mai frecvent această intervenție se practică în cadrul Orbitopatiei Tiroidiene Graves, care se manifestă cel mai frecvent prin: exoftalmie, incapacitatea de a închide complet pleoapele, vedere dublă, ochi uscat, presiune crescută la nivelul orbitei prin inflamația mușchilor extraoculari, asimetrie facială. Scopul intervenției de decompresie orbitară este de a crea mai mult spațiu la nivelul orbitei, de a facilita astfel mobilitatea globului ocular și de repoziționare a globului ocular la nivelul orbitei. În funcție de gradul exoftalmiei se pot realiza mai multe tipuri de decompresie:
- Decompresie orbitară laterală+/- grăsime: se realizează o mică incizie în partea externă a pliului pleoapei superioare, prin intermediul căreia se expune peretele lateral al orbitei și se frezează osul sfenoid. În funcție de gradul exoftalmiei se poate exciza și grăsimea de la nivelul orbitei.
- Decompresie orbitară medială: se realizează o incizie transcarunculară și disecție până la creasta lacrimală posterioară, se realizează fracturarea laminei papiracee, urmată de excizia osului de la creasta lacrimală posterioară până la vârful orbitei, se realizează hernierea grăsimii orbitare la nivelul sinusului etmoidal.
- Decompresie orbitară inferioară: se realizează o incizie la nivelul conjunctivei inferioare, prin intermediul căreia se ajunge la bordura orbitară inferioară și se practică fracturarea parțială a podelei peretelui inferior orbitar și hernierea grăsimii orbitare la nivelul sinusului maxilar.
Tratamentul postoperator constă în aplicarea de picături/unguent cu antibiotic, lacrimi artificiale, unguent oftalmic, iar în funcție de severitatea exoftalmiei recuperarea poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni. În cazul decompresiei orbitare mediale și inferioare nu rămân cicatrici, iar în cazul decompresiei laterale rămâne o fină cicatrice de aproximativ 2 cm ascunsă în pliul pleoapei.
Avem grijă de ochii întregii familii.
Programați-vă pentru consultație la oftalmologie adulți
Dacrio-cisto-rinostomia (DCR)
Lacrimile sunt secretate de glanda lacrimală, apoi lubrifiază suprafața globului ocular, iar în final se scurg prin 2 mici orificii situate în partea nazală a pleoapelor. Aceste mici orificii poartă denumirea de puncte lacrimale, iar de la acest nivel lacrimile sunt preluate de 2 canalicule lacrimale care se deschid la nivelul sacului lacrimal, urmând ca prin intermediul ductului nazo-lacrimal să ajungă în nas.
Dacriocistorinostomia reprezintă o intervenție chirurgicală prin intermediul căreia se stabilește o nouă comunicare între sacul lacrimal și nas. Atunci când există o obstrucție la nivelul ductului nazolacrimal, lacrimile nu mai pot urma traseul fiziologic și astfel nu mai pot ajunge în nas. Intervenția de DCR se poate realiza fie endoscopic, fie extern.
- DCR endoscopică: se realizează o mică incizie în dreptul cornetului nazal mijlociu, după care se excizează o parte din osul lacrimal pentru a se forma o nouă comunicare cu mucoasa nazală. După ce sacul lacrimal este expus, acesta este incizat, iar un stent bicanalicular siliconic este introdus prin punctele lacrimale și fixat la nivelul nasului.
- DCR externă: se realizează o incizie la piele de aproximativ 1,5 cm situată paranazal în dreptul crestei lacrimale anterioare, sacul lacrimal este expus, se excizează osul de la nivelul fosei sacului lacrimal, se incizează sacul lacrimal și mucoasa nazală cu formarea unor flapuri. Stentul siliconic este introdus într-o manieră similară ca la DCR endoscopic, iar flapurile de la nivelul sacului lacrimal sunt anastomozate la flapurile mucoasei nazale.
În cadrul ambelor tipuri de intervenții stentul siliconic este păstrat aproximativ 6 săptămâni, după care acesta se secționează și se scoate în cabinet. Tratamentul postoperator este reprezentat de un spray nazal, picături oftalmice, iar suflarea nasului este interzisă timp de 6 săptămâni.
Retracția palpebrală
Mușchii retractori ai pleoapelor ajută la deschiderea ochiului. Mușchii retractori ai pleoapei superioare sunt reprezentați de mușchiul ridicător al pleoapei și de mușchiul lui Muller, iar cei ai pleoapei inferioare sunt reprezentați de fascia capsulopalpebrală și de mușchiul tarsal inferior.
Retracția palpebrală reprezintă ascensionarea pleoapei superioare sau coborârea pleoapei inferioare, multiple mecanisme fiind implicate. Principalele cauze care pot determina retracție palpebrală sunt reprezentate de procese inflamatorii acute sau cronice, intervenții chirurgicale sau traumatisme care pot determina scurtarea țesuturilor, afecțiuni neuromusculare, prin efect mecanic, afecțiuni congenitale, pseudoretracție în urma unei ptoze contralaterale. Cea mai frecventă cauză de retracție palpebrală unilaterală sau bilaterală este reprezentată de Orbitopatia tiroidiană.
Corectarea retracției palpebrale se realizează prin intermediul unei intervenții chirurgicale de slăbire asupra mușchilor retractori ai pleoapei. Retracția pleoapei superioare se poate corecta prin intervenția de Mullerectomie, care constă în excizia transconjunctivală (prin interiorul pleoapei) a mușchiului Muller. O altă intervenție care permite corectarea retracției pleoapei superioare este reprezentată de Blefarotomie. Se realizează o incizie la nivelul pliului natural al pleoapei prin intermediul căreia se dezinseră aripa laterală a mușchiului levator. Retracția pleoapei inferioare se poate corecta prin intermediul unei cantoplastii laterale sau prin dezinserția retractorilor. Pentru realizarea cantoplastiei laterale se realizează o mică incizie la nivelul regiunii cantale laterale, urmată de secționarea diviziunii inferioare a tendonului cantal lateral și ancorarea acesteia la nivelul periostului orbitei, având ca efect întinderea pleoapei inferioare și diminuarea retracției.
Postoperator este necesară aplicarea de picături și unguente oftalmice, recuperarea durând în funcție de intervenție de la câteva zile la câteva săptămâni.
Blefaroplastia
Blefaroplastia reprezintă o intervenție chirurgicală care îmbunătățește aspectul pleoapelor și poate implica excizia excesului de piele, de mușchi sau de grăsime. Pe măsură ce îmbătrânim pleoapele devin mai laxe, iar mușchii care le susțin își pierd din tonus, având drept rezultat coborârea sprâncenelor, a pleoapelor și formarea cearcănelor. Intervenția de blefaroplastie are ca scop eliminarea aspectului de ochi obosiți, de pleoape căzute, a cearcănelor și de a vă face să arătați mai odihnit, mai tânăr, fără a vă modifica forma ochilor.
Blefaroplastia superioară implică excizia conservatoare a excesului de piele de la nivelul pleoapei superioare, întinderea mușchilor și repoziționarea sau transpoziția grăsimii în funcție de caz, prin intermediul unei incizii localizate în pliul natural al pleoapei.
Blefaroplastia inferioară are ca scop restabilirea volumului pierdut la nivelul pleoapei inferioare. Se face o incizie transconjunctivală, prin interiorul pleoapei, prin intermediul căreia se realizează transpoziția de grăsime la nivelul regiunii cearcănelor. În situația în care grăsimea herniată nu este suficientă pentru transpoziție, refacerea volumului de la nivelul pleoapei inferioare poate fi corectat prin intermediul unei Blefaroplastii de Augmentație care constă în injectarea de grăsime autologă. Dacă există exces de piele la nivelul pleoapei inferioare, acesta se excizează într-o manieră conservatoare printr-o incizie localizată sub linia genelor.
În ambele tipuri de blefaroplastii recuperarea durează aproximativ 2-3 săptămâni, iar tratamentul postoperator constă în picături și unguente oftalmice.
Siguranță și confort pentru întreaga familie!
Programează-te!Eviscerația
Eviscerația reprezintă îndepărtarea conținutului globului ocular cu păstrarea peretelui scleral și a musculaturii extraoculare. Intervenția se realizează de obicei pentru a reduce durerea în cadrul unui ochi nevăzător sau pentru a îmbunătăți aspectul cosmetic în cazul unor leziuni irecuperabile.
Pentru realizarea eviscerației se realizează o incizie a conjunctivei pe 360 grade, urmată de excizia corneei pe 360 grade. Se realizează apoi îndepărtarea conținutului globului ocular și introducerea unui implant – o bilă din PMMA la nivelul cavității sclerale pentru păstrarea volumului, se suturează peretele scleral și conjunctiva, iar la final se plasează un conformator pentru păstrarea fundurilor de sac conjunctivale și se realizează o tarsorafie temporară. Este foarte importantă acoperirea completă a implantului pentru a reduce astfel posibilitatea de extruzie a acestuia și de formare a unei infecții.
Tratamentul postoperator constă în administrarea de antibiotice, antialgice și unguente oftalmice, iar recuperarea durează aproximativ 6 săptămâni, interval după care se poate înlocui conformatorul cu o proteză oculară.
Enucleația
Enucleația reprezintă îndepărtarea completă a globului ocular, cu păstrarea mușchilor extraoculari și a conținutului orbitei intact. Acest tip de intervenție este indicat pentru o parte din tumorile oculare, în cazul unui ochi dureros nevăzător, în cazul oftalmiei simpatice sau în cazul unor traumatisme severe.
Pentru realizarea enucleației se realizează o incizie a conjunctivei pe 360 grade, urmată de identificarea și ancorarea mușchilor drepți superior, inferior, medial și lateral, urmată de secționarea nervului optic. Se introduce un implant la nivelul cavității orbitei, iar de acesta se atașează mușchii ancorați anterior. La final se realizează sutura conjunctivei și plasarea unui conformator pentru păstrarea fundurilor de sac conjunctivale.
Tratamentul postoperator constă în administrarea de antibiotice, antialgice și unguente oftalmice, iar recuperarea durează aproximativ 6 săptămâni, interval după care se poate înlocui conformatorul cu o proteză oculară.
Fracturi orbitare
Cele mai frecvente fracturi care implică orbita sunt reprezentate de fractura planșeului orbitar și de fractura peretelui medial al orbitei. Situația tipică care duce la producerea unei fracturi la nivelul podelei orbitare este reprezentată de creșterea bruscă a presiunii orbitare în urma unui impact cu un obiect ce are diametrul mai mare decât apertura orbitei, astfel globul ocular absoarbe forța impactului și o transmite mai departe. Peretele inferior al orbitei fiind mai subțire cedează sub presiunea exercitată asupra lui. Fracturile peretelui medial al orbitei apar relativ izolat, cel mai frecvent fiind asociate cu fractura planșeului.
Fracturile orbitare pot determina enoftalmie, echimoze, edeme locale, afectarea nervului infraorbital, vedere dublă, limitări ale mișcărilor globului ocular. Fracturile care implică peste jumătate din planșeul orbitar, care asociază enoftalmie severă, vedere dublă, limitări ale motilității globului ocular sau prinderea mușchilor în focarul de fractură necesită tratament chirurgical pentru repararea fracturii. Cel mai frecvent fracturile orbitare sunt reparate folosind un material de osteosinteză din titan, cu o foarte bună tolerabilitate din partea organismului – Medpor Titan Barrier. În funcție de tipul fracturii, pentru realizarea intervenției chirurgicale se realizează fie o incizie transconjunctivală inferioară, fie o incizie transcarunculară, ambele incizii fiind realizate în interiorul pleoapelor, fără nicio incizie la piele. După ce țesuturile sunt minuțios disecate și periostul decolat, focarul fracturii este expus, iar implantul este poziționat.
Tratamentul postoperator constă în administrarea de antibiotice, picături și unguente oftalmice, iar recuperarea variază în funcție de gravitatea fracturii și poate ajunge până la câteva luni de zile.
Tumori orbitare și ale pleoapelor
Tumorile localizate la nivelul cavității orbitare pot determina manifestări clinice chiar la dimensiuni foarte mici, deoarece cavitatea orbitară este inextensibilă, iar efectul creșterii tumorale este de a comprima țesuturile orbitare adiacente. Tumorile orbitare pot fi benigne sau maligne și pot fi primare sau metastatice. Anumite tumori orbitare apar cel mai frecvent la copii, în schimb ce unele tumori se întâlnesc cu precădere la adulți. Cea mai frecventă formațiune tumorală benignă este reprezentată de hemangiomul cavernos, care se dezvoltă cu precădere la adulții de vârstă medie. Majoritatea tumorilor orbitare întâlnite la copii sunt benigne, formațiunile chistice reprezentând jumătate din cazuri, iar hemangioamele capilare fiind pe următorul loc. Cea mai frecventă formațiune tumorală malignă în rândul copiilor este reprezentată de rabdomiosarcom. Alte tipuri de formațiuni tumorale orbitare sunt reprezentate de: meningioame, neurofibroame, glioame optice, osteoame, hemangioame si limfangioame, sarcoame, histiocitoame.
În ceea ce privește formațiunile tumorale palpebrale benigne există o mare variabilitate de tumori care pot să apară la nivelul pleoapelor. Este foarte important de făcut diferențierea între formațiuni tumorale benigne și maligne. Principalele tumori benigne ale pleoapelor sunt reprezentate de chisturi și tumori pigmentate, acestea din urmă putând fi asociate și cu tumori maligne. Cele mai frecvente formațiuni palpebrale tumorale maligne sunt reprezentate de carcinomul bazocelular, carcinomul spinocelular și carcinomul sebaceu.
În funcție de diagnosticul prezumtiv în cazul formațiunilor tumorale orbitare tratamentul chirurgical poate fi de excizie a formațiunii sau de efectuare a unei biopsii tumorale. Luând în considerare localizarea formațiunii se realizează o incizie transconjunctivală sau transcarunculară (ambele incizii fiind realizate prin interiorul pleoapei) prin intermediul căreia țesuturile sunt minuțios disecate, iar formațiunea tumorală este evidențiată și atent manipulată pentru excizie sau prelevarea de țesut bioptic.
Tratamentul formațiunilor tumorale palpebrale poate fi de asemenea realizat cu scopul unei excizii complete a formațiunii sau cu scopul prelevării unei biopsii. În cazul leziunilor de dimensiuni mici excizia acestora se realizează prin intermediul unei mici incizii la nivelul pleoapei, iar în cazul formațiunilor tumorale de dimensiuni mai mari, excizia acestora este urmată de reconstrucția pleoapelor, personalizată în funcție de localizarea formațiunii.
Tratamentul postoperator este reprezentat de picături și unguente oftalmice, iar recuperarea este dictată de la caz la caz de tipul formațiunii tumorale.
Cum tratăm chistul dermoid orbitar? – dr. Mihnea Vulpe
Colegul nostru, Mihnea Vulpe- medic rezident oftalmolog, ne explică ce e și cum se tratează un chist dermoid orbitar.
Entropionul
Entropionul reprezintă o afecțiune care constă în întoarcerea spre interior a pleoapelor, astfel genele și marginea liberă a pleoapei vin în contact cu suprafața oculară. Contactul prelungit și efectul mecanic determină disconfort ocular, hiperemie conjunctivală, durere, sensibilitate la lumină și la vânt, lăcrimare excesivă, secreție mucoasă, cruste la baza genelor, putând duce până la eroziuni corneene, iar în cazuri severe la formarea de ulcere corneene. Pleoapele pot fi întoarse spre interior permanent sau doar atunci când clipiți sau strângeți pleoapele. Entropionul apare mai frecvent în rândul populației adulte și afectează de obicei pleoapa inferioară. Cauzele care pot determina apariția entropionului sunt reprezentate de: slăbirea mușchilor de la nivelul pleoapelor, cicatrici sau operații anterioare la nivelul pleoapelor, infecții oculare, inflamații.
Tipul de intervenție chirurgicală pentru corecția entropionului depinde de starea pleoapelor și de situația care a dus la producerea acestuia. Dacă entropionul este cauzat de pierderea elasticității țesuturilor se pot face mai multe tipuri de intervenții pentru corectare: aplicarea unor suturi cu scopul de a eversa pleoapa, reinserția retractorilor pleoapei inferioare, proceduri de întărire a cantusului lateral sau proceduri combinate. În cazul entropionului cicatricial poate fi necesară o grefă de mucoasă palatină cu scopul de a solidariza tarsul.
Tratamentul postoperator în majoritatea tipurilor de intervenții constă în picături și unguente oftalmice, cicatricile postoperatorii fiind minime, iar recuperarea durează aproximativ 2-3 săptămâni.
Ectropionul
Ectropionul reprezintă o afecțiune în care pleoapele se întorc spre exterior, astfel suprafața internă a pleoapelor rămâne expusă și predispune la inflamație și disconfort ocular. Ectropionul este mai frecvent în rândul persoanelor adulte și afectează în general doar pleoapa inferioară. Prin întoarcerea spre exterior a pleoapei, punctele lacrimale prin care se scurg lacrimile se întorc și ele spre exterior, iar lacrimile nu mai drenează corespunzător ducând la lăcrimare excesivă, la senzație de uscăciune oculară, la disconfort permanent și la sensibilitate la lumină. Cauzele care pot demină apariția ectropionului sunt reprezentate de: slăbirea mușchilor de la nivelul pleoapelor, pareză facială, cicatrici sau intervenții chirurgicale la nivelul pleoapelor mai ales dacă a fost excizată o cantitate mare de piele, formațiuni palpebrale care prin efect gravitațional pot duce la întoarcerea pleoapei spre exterior.
Tipul de intervenție chirurgicală pentru corectarea ectropionului depinde de cauza care a dus la producerea acestuia. În cazul ectropionului involuțional cel mai frecvent se practică intervenția numită cantoplastie laterală, care permite întinderea pleoapei inferioare. Se realizează o mică incizie la nivelul regiunii cantale laterale, urmată de secționarea diviziunii inferioare a tendonului cantal lateral și ancorarea acesteia la nivelul periostului orbitei, având ca efect întinderea pleoapei inferioare și corectarea întoarcerii acesteia spre exterior. Când există cicatrici cu efect retractil la nivelul pleoapei inferioare pot fi necesare grefe de piele recoltate fie de la nivelul pleoapei superioare, fie de la nivel retroauricular pentru corectarea ectropionului.
Tratamentul postoperator în majoritatea tipurilor de intervenții constă în picături și unguente oftalmice, cicatricile postoperatorii fiind minime, iar recuperarea durează aproximativ 2-3 săptămâni.
Toxina botulinică în afecțiunile oculoplastice
Toxina botulinică este o neurotoxină produsă de bacteria Clostridium botulinum. Efectul toxinei este de a bloca eliberarea unui neurotransmițător numit acetilcolină la nivelul joncțiunii neuromusculare de către terminațiile axonale. Toxina determină apariția bolii numită botulism, însă ea poate fi utilizată atât în scopuri medicale cât și în scopuri estetice.
Toxina botulinică se folosește pentru a trata numeroase afecțiuni medicale, însă din punct de vedere oftalmologic ea se folosește pentru a trata următoarele afecțiuni:
- Blefarospasm esențial benign
- Distonia oromandibulară
- Sindromul Meige
- Spasmul hemifacial
- Apraxia de deschidere a pleoapelor
- Tratamentul ticurilor, tremorului, miokimiei
- Retracție palpebrală
- Entropion spastic
Înainte de administrarea injecțiilor cu Botox se aplică o cremă cu efect anestezic, astfel încât disconfortul este minim. În funcție de patologie se injectează un număr specific de unități la nivelul mușchilor implicați. Efectul începe să se vadă după aproximativ 3-5 zile și devine maxim după 7-10 zile. După injectare nu există nicio restricție, iar durata medie a efectului este de 3 luni.