Obstrucția de duct lacrimo-nazal se remite spontan, prin masaj, în primele luni de viață, în peste 50% din cazuri. Acolo unde acest lucru nu se întâmplă este necesară intervenția chirurgicală.

În Oftapro operăm obstrucția de duct lacrimal prin sondajul căilor lacrimale, intervenție cu o rată de succes de 99% dacă este efectuată corect, în primul an de viață. Este o intervenție scurtă, nepericuloasă care se face, de regulă, în anestezie generală și constă în perforarea membranei care blochează drenajul lacrimilor către cavitatea nazală cu ajutorul unei sonde metalice fine, cu vârful bont după care se verifică prezența sondei în cavitatea nazală. Ulterior, se spală sacul lacrimo-nazal cu ser fiziologic sau soluție de antibiotic.

Acolo unde intervențiile anterioare au eșuat, obstrucția a recidivat sau intervenția este tardivă se implantează un tub siliconic, temporar, pentru permeabilizarea traiectului lacrimal. După intervenție, se mai pun picături 1-2 săptămâni până la vindecarea totală. Tubul siliconic se scoate de regulă după 6-8 săptămâni, în majoritatea situațiilor, în cabinet, după câteva picături de anestezic. Procedura durează câteva secunde.

Rezultatele sunt excelente, fiind prezentate și recunoscute la nivel internațional cu o rată de succes de peste 99%. Oftapro este singura clinică din România cu experiență din anul 2007 în tubajul siliconic al căilor lacrimale.

Obstrucția de duct lacrimal- Dr. Daniela Cioplean

Canalul lacrimal înfundat (obstrucția de duct lacrimo-nazal) este des întâlnită la copii. D-na dr. Daniela Cioplean, medic primar oftalmolog, explică aici tipul de tratament potrivit pentru această situație.

Pentru mai multe video informative urmăriți canalul nostru YouTube!Subscribe