Atunci când eram rezidentă am învătat că strabismul la adult „nu se operează pentru că revine” și că „paraliziile mușchilor oculari sunt probleme neurologice și trebuiesc tratate de către neurolog”.
Șansa a facut ca odată cu oprtunitatea de a studia și de a mă antrena în domeniul strabologiei în străinătate, să aflu că aceste informații erau de mult depășite și derivau dintr-o insuficientă informare în această delicată și dificilă subspecialitate care se numește strabologie.
Cei 14 ani de experiență acumulată în acest domeniu nu numai că au contrazis aceste idei, dar au și schimbat în bine viața a nenumarați tineri și adulți marcați de strabism din multe puncte de vedere, inclusiv psiho-social.
Care sunt originile strabismului la adult ?
Exista două mari categorii: strabismele cu origini în copilarie și strabismele dobândite, rezultate în urma unor traumatisme, infecții, afecțiuni vasculare sau tumori cerebrale sau afecțiuni generale (ex. diabet, boli endocrine, etc).
Tratament strabism și vedere dublă la adult- Dr.Daniela Cioplean
Despre tratarea strabismului la copii multă lume știe că este posibilă. Dar la adulți? Puțini știu că EXISTĂ soluții- atât cosmetice, cât și funcționale. D-na dr.Daniela Cioplean, medic oftalmolog cu supraspecializare in Strabism si Oftalmopediatrie, vă aduce vești bune.
Care sunt problemele specifice ale strabismului la adult?
Spre deosebire de copil, la care miza tratamentului în strabism este recuperarea sau obținerea vederii binoculare ( adică a capacitații de a vedea normal atât cu fiecare ochi în parte, cât și binocular, tridimensional), la adult o parte din aceste lucruri nu sunt posibile datorită faptului că formarea vederii binoculare se termină în jurul vârstei de 7-8 ani, iar esențială este perioada de până la 2 ani. Ea poate fi recuperată și la adult acolo unde a existat în prealabil, dar nu poate fi obtinută la cei care nu au avut-o niciodată.
Se operează strabismul la adult ?
Desigur, strabismul la adult poate fi operat cu rezultate foarte bune.
Care sunt strabismele adultului care nu pot fi operate ?
Fiecare caz are particularitățile lui, iar chirurgia și prognosticul sunt individualizate în urma unui consult minutios care va examina toate aspectele acestuia. Strabismele paralitice se operează în general după un an de la instalare și nu se operează cele cu unghi foarte mic sau cele la care există o contraindicație majoră de natură vitală.
Sunt necesare mai multe intervenții ?
În funcție de experiența chirurgului și de complexitatea strabismului se poate corecta printr-o intervenție sau mai multe. Mai mult de 70-80% se corectează printr-o singură intervenție.
Rata celor care necesită mai mult de 2 intervenții este foarte mică <5%.
Există riscul de a vedea dublu după intervenție ?
Da, există acest risc, dar procentual este foarte mic. Aproape toți pacienții operați de strabism (inclusiv copiii) trec printr-o perioadă de adaptare a creierului la un nou tip de percepție în care vederea dublă poate fi prezentă, dar este tranzitorie în peste 95% din cazuri.
Când este persistentă, se poate rezolva cu ajutorul ochelarilor, sau dacă acest lucru nu este posibil, printr-o reintervenție.
Este adevărat că strabismele „revin” ?
Este posibil ca în timp, în special la pacientii cu ochi leneș (ambliopie) , ochiul respectiv să înceapă să devieze dar, de regulă la intervale mari de timp și nu obligatoriu.
Care sunt rezultatele ?
Bune. Nu întotdeauna este posibilă obținerea unui aspect perfect normal, dar cu certitudine se poate obține cel puțin o situație foarte apropiată de normal. Sunt dezechilibre vechi, cu bătaie pe termen lung, din acest motiv pacientul trebuie să înțeleagă exact datele situației lui particulare și care sunt limitele tratamentului chirurgical.
Există noutăți în tratamentul strabismului la adult ?
Da, chirurgia cu suturi ajustabile și tratamentul cu toxină botulinică, indicația pentru acestea fiind stabilită de către medicul strabolog, în funcție de particularitățile cazului.
Dr. Daniela Cioplean
Medic Primar Oftalmolog
Președintele Societății Romane de Strabologie și Oftalmopediatrie