Mai toată lumea știe despre utilizările dermatologice ale toxinei botulinice, dar când propunem injectarea toxinei in strabism, avem de-a face in primă instantă cu uimire si precautie din partea pacienṭilor.
Istoria toxinei botulinice
În 1820 a fost documentat primul episod de botulism alimentar, când consumul de carne și cârnați a dat naștere la numeroase decese în regiunea Württemberg din Germania. Medicul Justinus Kerner (1786-1862), a publicat primele descrieri exacte ale simptomelor botulismului alimentar și a atribuit intoxicația unei otrăvi biologice . Kerner a afirmat, de asemenea, că toxina ar putea fi utilizată în scopuri de tratament (hipersalivatie, hiperhidroza).
În 1895, un focar de botulism după o cermonie funerară intr-un sat belgian a condus la descoperirea agentului patogen „Clostridium botulinum” de catre Emile Pierre van Ermengem. La începutul secolului XX s-au facut primele încercari de cristalizare a toxinei botulinice, iar Edward J. Schantz este cel care a cristalizat toxina botulinica de tip A utilizată ulterior clinic.
În 1971, Daniel Drachman a arătat că injectarea unor cantități minime de toxină botulinică de tip A în spatele păsărilor provoca denervarea locală, urmata de paralizia picioarelor.
În 1979, Lance Simpson a descris mecanismului de acțiune: legarea, internalizarea și întreruperea eliberării neurotransmițătorilor.
Pamphlett a clarificat că nu există nici moartea celulară, nici degenerarea axonală, iar terminatiile nervoase afectate nu degenerează, deci toxina botulinică nu este citotoxică.
Utilizarea in scop medical a toxinei botulinice a fost făcută pentru prima dată în oftalmologie, în strabism de dr. Alan Scott, oftalmolog, în San Francisco. În 1973, inspirat de publicaṭiile lui Daniel Drachman si utilizând aceeași sursă de toxină botulinică de tip A cristalizată, Alan Scott a injectat primii mușchi extraoculari la maimuṭă și a observat corectarea deviaṭie oculare.
În 1977 a facut prima injectare de toxină botulinică la un pacient cu strabism, iar în 1980 a publicat primul studiu clinic în care a fost injectată toxină botulinică în muschii extraoculari ai pacienṭilor cu strabism.
În Europa, toxină botulinică a fost adusa in 1982 si popularizata în tratamentul strabismului prin studii multiple de John Lee, oftalmolog la Moorfields Eye Hospital, Londra.
Ce face și cum se utilizează toxina în strabism?
Injectarea unei cantităti extrem de mici (fără potenṭial toxic) in mușchiul extraocular detemina slăbirea activitaṭii acelui mușchi pentru o perioadă variabilă de timp ( în general 2-3 luni). Efectul de slăbire a mușchiului este total reversibil. Injectarea toxinei botulinice se poate face in mai multe feluri, fie prin vizualizarea directă a muschiului, fie sub control electromiografic.
Riscurile procedurii sunt minime, iar efectele sunt nu de puṭine ori uimitoare.
Dr Oana Andrei
Medic Specialist Oftalmolog
Fellow of the European Board of Opththalmology
Specialist in Strabismus and Pediatric Ophthalmogy