Trăim într-o lume extrem de comercială în care produse de slabă calitate sunt vândute la prețuri exorbitante fără ca purtătorul de ochelari să poată verifica ce lentile poartă și dacă ele îndeplinesc într-adevăr toate criteriile de calitate.
Știm de când eram mici că un « ochelar greșit » poate face mult rău. Știm că ochii noștri au nevoie de protecție și că trebuie să facă față efortului vizual tot mai intens pe care îl facem în fața ecranelor de la vârstă mică. Știm că în materie de sănătate a ochilor nu avem voie să facem rabat.
De aceea Oftapro utilizează și vă pune la dispoziție lentilele japoneze Tokai. Orice pacient care și-a făcut ochelarii la noi poate să confirme calitatea acestor lentile.
În materie de sănătate a ochilor nu avem voie să facem rabat! De aceea Oftapro utilizează lentilele japoneze TOKAI.

Gama acestor lentile de plastic este foarte largă: sferice, cilindrice, prismatice, combinații de orice fel, lentile colorate, heliomate (fotosensibile), cu tratament complex antireflex, antizgâriere și durificare, monofocale, bifocale, progresive, lentile speciale de birou, etc
Practic nu există lentilă pe care să nu vi-o putem pune la dispoziție dar trebuie să știți că TOKAI a produs pentru prima dată cele mai subțiri lentile de plastic de pe pământ, cu indice 1.76 iar ulterior le-a produs pe cele mai subțiri și ușoare care există. Lentila monofocală Tokai 1.76 asferic este lider mondial în categoria lentilelor cu cel mai ridicat indice de refracție.
Totodată, TOKAI produce cele mai subțiri lentile pentru dioptrii mari care pot fi prelucrate astfel încât, deși dioptria este foarte mare, să nu se observe acest lucru la marginea lentilei care întră în contact cu rama. Mai simplu, o lentilă cu dioptria de -12, aleasă corect, montată perfect și pe rama potrivită poate să arate ca o lentilă de -3.
Tot Tokai a adus pe piață cele mai performante lentile progresive (multifocale) pe care le perfecționează de la an la an. Ușoare, rezistente, fără aberații de sfericitate, confecționate cu o grijă cu care numai un produs japonez poate să fie. Adaptarea este rapidă iar pacienții mulțumiți nu mai renunță la acest brand niciodată pentru că sunt satisfăcuți de calitatea vederii și de faptul că s-au acomodat ușor cu ei.
O mențiune specială pentru copiii care au nevoie de lentile multifocale: Tokai produce lentile progresive cu diametru mic pentru a veni în întâmpinarea acestor pacienți. Sunt sute de copii care au purtat aceste lentile și la care în timp, cu ajutorul lor, un anume tip de strabism a putut fi corectat.
TOKAI aduce pe piață o gamă de lentile unice pe care nu o să le regăsiți la alți producători și anume lentilele din gama Lutina, care au filtre speciale, medicale pentru protecția retinei și care sunt extrem de odihnitoare pentru pacienții cu afecțiuni ale retinei sau ale nervului optic, pentru copiii și adulții cu fotofobie.
Putem onora o prescripție de ochelari într-un timp record de 5 minute!

Avem lentile cu filtre speciale pentru ecrane, filtre medicale, lentile pentru condus pe timp de noapte, lentile colorate într-o gamă uriașă de culori, lentile în degrade, lentile polarizate. Pe orice fel de dioptrie.
Putem să vă realizăm ochelari de soare cu dioptrii indiferent de valoarea dioptriei, cu filtre de protecție.
Putem personaliza ochelarii dumneavoastră de birou în funcție de activitatea pe care o desfășurați.
Pentru activități profesionale deosebite lentilele pot avea tratamente de durificare sau alte tratamente speciale.
Avem lentile antiaburire , extrem de utile mai ales în combinație cu masca facială.
Ceea ce trebuie reținut, este faptul că venim în întâmpinarea problemelor dumneavoastră și vă vom oferi, cu responsabilitate, cele mai bune și mai personalizate soluții în materie de lentile.
O întreagă echipă se va dedică să va ofere cea mai bună opțiune pentru ochii dumneavoastră și nu neapărat cea mai scumpă.